Piteștencele, mereu LA MODĂ! Culori SENZAȚIONALE cu hairstylistul Stella’s Salon

0
7209

O vară colorată, atât în suflet, cât și ca look, își doresc piteștencele, ne mărturisește hairstylistul Steluța Mihăilă (Stella’s Salon), care realizează tunsori, culori și coafuri senzaționale în acest sezon în care schimbarea este cuvântul de ordine. ”Un look întotdeauna trebuie să arate fresh, iar pentru asta trebuie să avem mare grijă de părul nostru, să fie tuns la timp, să îi respectăm pașii de spălare, să îi aplicăm o culoare potrivită, care să ne reprezinte, iar părul să fie întotdeauna aranjat”, ne-a explicat Steluța Mihăilă (foto interior) mărturisindu-ne totodată și care sunt tendințele acestei veri în materie de culori. Astfel, multe piteștence optează pentru nuantele de blond argintiu, roscatul orange, satenul scortisoara, suvitele colorate, ombre argintiu, blond caramel, ombre cenușiu închis, violet, șuvițe colorate și încă blond cenușiu. ”Sunt culori care scot din anonimat pe oricine, iar piteștencele vor să fie în trend, se adaptează ușor la noile stiluri.”, ne-a mai spus hairstylistul salonului din Pitești Stella’s Salon

Iată câteva imagini cu tunsori și culori în tendințe, realizate de Steluța Mihăilă, hairstylist Stella’s Salon:

LASA UN RASPUNS