În această perioadă, comisarii din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Argeș desfășoară două acțiuni tematice dispuse la nivel național de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, referitoare la respectarea prevederilor legale la comercializarea produselor specifice sărbătorilor pascale, cât și a produselor din pește și a peștelui proaspăt.
Nici nu au început verificările că au și fost aplicate sancțiuni la agenții economici care nu respectau legea privind comercializarea acestor produse. Au fost controlați până acum 9 operatori economici ce comercializau produse din pește și pește congelat sau proaspăt și au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 25.000 lei.
Violeta Nedelcu, comisarul șef al CJPC Argeș, ne informează că abaterile constatate au fost referitoare la neafișarea unor informații, data durabilității minimale, neafișarea informațiilor necesare referitoare la clasa de prospețime și proveniența produsului și neafișarea prețurilor de comercializare, fapt ce poate conduce la un pericol pentru cetățenii consumatori, aceștia oricând putând cumpăra peștele cu termenul de valabilitate expirat.
”În perioada sărbătorilor pascale – 19, 20, 21 aprilie 2014 – Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Argeș va asigura o permanență în comunicarea cu consumatorii, în acest interval comisarii CJPC Argeș fiind pregătiți și pentru eventuale verificări în teren.”, a mai explicat Violeta Nedelcu, comisarul șef al CJPC Argeș.





































