Patru candidați pentru șefia DNA. A intrat în cursă și un argeșean.
Al patrulea candidat care și-a candidatura pentru şefia DNA este procuroarea Elena Grecu. Aceasta lucrează din 2015 ca şefă a Biroului Juridic al DNA, structura centrală. Anterior, a fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa. De asemenea, în cursa pentru funcţia de procuror şef al DNA s-au înscris Florentina Mirică, şefa Serviciului combatere a corupţiei în justiţie din Direcţia Naţională Anticorupţie, argeșeanul Marius Iacob, procuror şef adjunct al DNA, şi Cristian Lazăr, procuror şef adjunct al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă ICCJ. ”Marius Iacob este originar din Câmpulung, unde a locuit până la vârsta de 12 ani. (…) Marius Iacob a coordonat depistarea şi apoi extrădarea din Indonezia a părintelui FNI, Nicolae Popa. Iacob este cunoscut şi pentru faptul că a instrumentat – alături de alţi doi colegi – celebrul dosar al dispariţiei avocatei Elodia Ghinescu.”, se arată într-un articol publicat în Jurnalul de Argeș, la începutul acestui an. Înainte de a ajunge la DNA, Marius Iacob a fost prim-procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, şef al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, procuror-şef al Secţiei Urmărire Penală, Criminalistică de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prim adjunct al procurorului general al României.