O bijuterie arhitectonică a României, restaurată din temelii, in Arges!

0
493

O bijuterie arhitectonică a României, restaurată din temelii, in Arges. Picturi-unicat, ascunse de comuniști sub ipsos și vopsea, au fost scoase la iveală. După cinci ani de restaurări, Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer – Cumpăna” din Pitești își va recăpăta strălucirea de odinioară, aceasta fiind una dintre cele mai frumoase galerii de artă din România și din Europa de Est.

Clădirea a fost construită în 1886, în stil eclectic de factură clasicizantă, pe baza proiectului arhitectului Ion Socolescu, cu destinația inițială de sediu al Primăriei Pitești. Cel care a avut o contributie esentiala la ridicarea cladirii a fost Mihail Kogălniceanu.

Clădirea a fost finalizată în doar un an, fiind inaugurată pe 30 octombrie 1886 și funcționând ca sediu al Primăriei Pitești până în 1968. Din 1968, clădirea a devenit sediul Galeriei de Artă din Pitești, Galerie redenumită la începutul anilor 2000 „Rudolf Schweitzer-Cumpăna”, în onoarea marelui pictor originar chiar din Pitești și care a decis să doneze orașului său natal numeroase lucrări de pictură și grafică.

După 1990, Galeria de Artă din Pitești a ajuns pas cu pas într-o stare avansată de degradare. Însă, datorita unui amplu proiect de 19,9 milioane lei, dintre care fonduri europene de 19,5 milioane lei și cofinanțare a Consiliului Județean Argeș de 426.603 lei, acum cinci ani a început restaurarea din temelii a Galeriei de Artă din Pitești. Restaurarea este finalizată în procent de peste 99%.

O parte dintre pereții interiori ai clădirii ce găzduiește Galeria de Artă din Pitești au devenit la rândul lor opere de artă, pentru că în timpul lucrărilor de restaurare au fost descoperite picturi valoroase despre care inițial nu se știa nimic, fuseseră acoperite de mai multe straturi de tencuială și var, iar acum au fost scoase la lumină. Au fost găsite picturi originale realizate în perioada 1885 – 1886, existând chiar două plachete dreptunghiulare, pe holul ce duce spre primul etaj, unde sunt trecuți membrii Familiei Regale (Regele Carol I și Regina Elisabeta), ai Guvernului condus de Ion C. Brătianu și ai Consiliului Local din acea perioadă. Pe parcursul lucrărilor de restaurare a fost descoperită și o stemă a României Regale, una foarte rară, ce inițial fusese acoperită de stema României din perioada comunistă”, a declarat Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean Argeș, pentru “Adevarul”.

Pentru scoaterea la iveală a picturilor deosebite și restaurarea lor a necesitat o muncă extrem de mare, fiind implicate în total peste 40 de persoane.

”Pe lângă stratul de vopsea, au avut un strat foarte aderent de ipsos, s-a încercat mascarea lor cu desăvârșire, să nu se mai vadă niciun detaliu, să nu mai fie acces la aceste două mărturii. Numai că istoria a ieșit la iveală”, a explicat restauratorul expert Maria Cătălina Tuică, potrivit “Adevarul”. La restaurarea picturilor au lucrat si mai multi absolventi ai secției de Artă Sacră de la Universitatea din Pitești.

Îi apreciez extrem de mult pe tinerii care au lucrat la restaurarea Galeriei de Artă din Pitești. Gândiți-vă că restaurarea unei picturi de dimensiuni reduse a durat minimum trei zile. Acești tineri s-au dedicat trup și suflet restaurării, cu multă răbdare, atenție și talent. După finalizarea restaurării, Galeria de Artă Pitești va fi unul din cele mai frumoase muzee din România. Este esențial să ne implicăm cu fapta în susținerea culturii și în reabilitarea clădirilor deosebite, precum cea a Galeriei de Artă”, a spus Ion Mînzînă.

Recepția clădirii va fi în toamna acestui an.

Sursa: Adevarul.ro

LASA UN RASPUNS