Ministrul Sanatatii, prins cu MINCIUNA, in cazul investigatiilor pentru aflarea CAUZEI imbolnavirilor pe banda rulanta!

0
1422

Ministrul Sanatatii, Patriciu Achimaş Cadariu, face gafa dupa gafa. Acesta a fost prins cu minciuna. Cu toate că ministrul Sănătăţii a afirmat că a fost solicitat ajutor european încă de pe data de 11 februarie când DSP Argeş a anunţat că s-ar înregistrat mai mulţi bebeluşi cu acelaşi boabă, de fapt ajutorul a fost cerut de abia săptămâna aceasta, mai exact, marţi, la 12 zile după moartea primului copil.

Ministrul Sănătăţii a declarat astăzi că a cerut oficial ajutor de la Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor luni, 15 februarie, experţii, însă, îl contrazic.Acestia au spus pentru jurnalistii Realitatea TV ca le-a cerut ajutorul abia marti. De asemenea, ministrul îi apără pe medicii din Argeş care i-au tratat cu antibiotice pe bebeluşii diagnosticaţi cu sindrom hemolitic uremic, deşi medicii din Capitală spun că astfel de medicamente transportă toxinele în tot organismul şi, astfel, toate organele sunt atacate de bacterie.

Cei doi experţi internaţionali de la Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor, care vor ajuta la investigarea situaţiei copiilor îmbolnăviţi în Argeş, au ajuns astăzi în Bucureşti, spunea ministrul, într-o conferinţă de presă ce a avut loc astazi.

Sapte copii se află inca internaţi în spital, dintre care patru sunt pe secţia de nefrologie, doi mai primesc dializă peritoneală, acesta fiind tratamentul de bază al bolii. Ceilalţi doi au ieşit de sub acest tratament, după câteva zile.

 

LASA UN RASPUNS