Ministrul Sanatatii cere demisia conducerii Spitalului de Pediatrie din Pitesti. Un nou copil in stare grava a ajuns astazi la Marie Curie in Bucuresti, dupa ce vreme de 11 zile a fost plimbat de la un spital la altul, fara un diagnostic corect.
Copilul din Argeş, transpotat la spitalul “Marie Curie”, fusese consultat în mai multe spitale din Capitală. Astazi a fost confirmat cu sindrom hemolitic uremic si este in stare grava. Vorbim despre un copil in varsta de 1 an si 4 luni, un baietel pe numele sau Andrei, din Mioveni, care a ajuns miercuri după-masă la spitalul “Marie Curie” din Capitală.
Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu, a mers, miercuri seara, la spitalul “Marie Curie” pentru a vedea copilul de un an şi patru luni, transferat astăzi în Capitală, a cărui stare s-a deteriorat, declarând la plecare că se impune demisia conducerii Spitalului din Piteşti.
“Am consultat foile de observaţie. Până în acest moment nu s-a pus problema în niciun moment de acest sindrom. Până azi. Nici analizele nu au relevat aşa ceva. Starea era cu totul alta ieri. Azi a fost transferat de la Piteşti. Este la terapie, starea lui e stabilă, va fi dializat. Ancheta de până acum … sunt foarte, foarte nemulţumit, am instituit ancheta internă, am rechemat şeful Corpului de control de la Timişoara, pentru a relua întreg cazul. Şi INSP este în alertă. Am constatat şi sunt extrem de nemulţumit că din nou, deşi am precizat ca astfel de cazuri să fie raportate direct Direcţiei Sanitare. Am constatat că nu s-a făcut asta. Cer demisia conducerii Spitalului din Piteşti”, a declarat ministrul Sănătăţii, pentru Digi24.
Şeful secţiei pediatrie a Spitalului de Pediatrie Piteşti, dr. Gheorghe Vasilescu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că boala băiatului de un an şi patru luni a debutat în data de 13 februarie.
Potrivit sursei citate, copilul nu se simţea bine, iar prietenii din Bucureşti ai părinţilor copilului le-au recomandat să îi facă un test pentru depistarea rotavirusului. Întrucât copilul continua să aibă probleme digestive, părinţii l-au dus la o clinică privată din Bucureşti, unde medicul de gardă i-a făcut toate analizele, acestea rezultând negative. Dr. Gheorghe Vasilescu a afirmat că băieţelul a primit un tratament simptomatic în ambulator. Acesta a spus, de asemenea, ca evolutia starii de sanatate a fost ondulata, pentru ca bebelusul nu prezenta fenomene de deshidratare, mai apoi a avut scaune diareice. Acum, starea copilului este grava.





































