Patronii care au firme cu peste 500 de angajaţi se pun la aceeaşi masă. Prefectul Cristian Soare intenţionează să se întâlnească în ianuarie cu 11 mari angajatori din judeţul nostru, al cărui număr total de salariaţi se ridică la 27.418 persoane.
În cadrul acestor întâlniri vor participa şi o serie de instituţii deconcentrate, respectiv directorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeş, Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Argeş, Direcţiei Finanţelor Publice Argeş, Agenţiei de Protecţie a Mediului Argeş, cu care angajatorii au contacte directe în ceea ce priveşte desfăşurarea şi dezvoltarea activităţii. „Vor mai participa şi reprezentanţii altor instituţii pe care angajatorii punctual îi vor solicita să participe la întâlniri.
În perioada următoare, ne vom extinde întâlnirile la nivel de ramură, respectiv sectorul construcţiilor, confecţiilor, transporturi, etc., cu angajatorii ce au între 100 şi 499 angajaţi.”, a mai spus Cristian Soare, prefectul judeţului.




































