Cu adevarat o atmosfera de sarbatoare in comuna Bradu, de Zilele Comunei, moment in care bradenii s-au putut bucura de un spectacol pe cinste cu artisti de renume, mancare delicioasa, pentru ca gratarele au fost incinse in weekend, iar mirosul bucatelor te imbiau inca de la intrarea in zona de eveniment, dar si distractie pentru micuti, acestia avand un loc special amenajat doar pentru ei, cu tobogane gonflabile si alte activitati dedicate. 
Primarul comunitatii, Dan Stroe, si-a dorit ca Zilele Comunei Bradu sa fie un eveniment memorabil, astfel ca, pe scena special amenajată, s-au aflat artişti precum Antonia, Lora, Mario Fresh, Andrei Bănuţă, dar şi nume sonore ale muzicii populare precum Olguţa Berbec, Steliana Sima, Claudia Şerbănescu sau Constantin Lătăreţu. „Aşa cum am mai spus, este ziua noastră, o zi specială, a devenit o tradiţie de 15 ani şi m-am pregătit aşa cum cetăţenii îşi doresc. Este un eveniment special, cu artişti pe măsură. Locuitorilor comunei le mulţumesc pentru că astăzi au venit la acest eveniment si le mulţumesc pentru toată încrederea acordata.“, a declarat pe scena primarul Dan Stroe.
Primarul a transmis ca evenimentul a avut ca scop principal să unească comunitatea locală şi să ofere tuturor participanţilor o experienţă de neuitat. În plus, el a subliniat importanţa dezvoltării şi promovării culturii locale, care trebuie să constituie unul dintre punctele cheie ale activităţii administraţiei din Bradu.
Prezent la eveniment, presedintele Consiliului Judetean Arges si al PSD Arges, Ion Minzina, i-a oferit edilului local o placheta de excelenta pentru întreaga activitate desfășurată în slujba comunității din Bradu „În fiecare an particip cu plăcere la Ziua Comunei Bradu, una dintre cele mai dezvoltate localităţi din judeţul Argeş. Le mulţumesc primarului Dan Stroe şi consilierilor locali pentru că au făcut totul pentru ca ocalitatea lor să semene atât de mult cu o localitate la standarde europene“, a transmis presedintele de CJ. 
La sărbătoarea brădenilor a fost prezent şi primarul municipiului Piteşti, Cristian Gentea, care a vorbit despre buna colaborare pe care o are cu primarul Dan Stroe şi despre relaţia de prietenie dintre acestia. „Ca de fiecare dată, vin cu mare plăcere în localitatea dumneavoastră, o localitate care se dezvoltă continuu, şi aici este meritul primarului şi al Consiliului Local. Aveţi viziune, ştiţi să atrageţi fonduri nerambursabile şi sunteţi foarte implicaţi ca întreaga localitate să se dezvolte uniform. Eu sunt foarte mulţumit de colaborarea care există între Bradu şi Piteşti, şi trebuie că ştiţi că uşa mea este permanent deschisă pentru dumneavoastră, iar disponibilitatea pentru a lucra împreună este nelimitată. Să ştiţi că este şi meritul dumneavoastră pentru ce se întâmplă în Bradu, pentru că susţineţi primarul şi Consiliul Local şi le sunteţi mereu alături. Trebuie să spun ceva mai mult despre domnul primar. Prietenia mea cu Dan Stroe este arhicunoscută. Este un tip serios. Mai are multe de spus şi de făcut pentru localitatea Bradu şi are sprijinul meu necondiţionat.“, a decarat primarul Cristian Gentea.
Pe scena de la Bradu au urcat si gimnastele campioane care au dus numele bradenilor mai departe, peste tot prin tara, si nu numai, acestea fiind premiate de catre Dan Stroe. De asemenea, au fost premiate si cuplurile care au sărbătorit 50 de ani de căsătorie, dar și cei mai importanți agenți economici din localitate.

















































