Managerul Spitalului de Pediatrie Pitesti, PLANURI INDRAZNETE pentru anul 2022! Noi MODERNIZARI

0
3416

Conferinta de final de an, la Spitalul de Pediatrie Pitesti. Managerul unitatii spitalicesti, Tudor Ionescu, a prezentat in linii mari cateva proiecte mari finalizate in anul 2021, dar si cateva dintre obiectivele pentru anul ce urmeaza. De asemenea a explicat si cum a stat situatia la Spitalul de Pediatrie din Pitesti in ceea ce priveste copiii depistati cu COVID 19.

Managerul Tudor Ionescu a inceput prin a multumi celor care au contribuit la buna functionare a unitatii spitalicesti pentru copii. “Etajul patru este finalizat si dat in folosinta. Totodata si proiectul pe fonduri europene prin care am achizitionat aparatura medicala pentru majoritatea sectiilor din spital.“, a subliniat Ionescu (vezi VIDEO).

Tudor Ionescu explica si care sunt planurile indraznete pentru anul urmator: “Vom incerca sa reabilitam chirurgia si ATI-ul. Sursa de finantare exista in momentul de fata, ramane insa sa vedem daca ne incadram cu cresterile de pret de pe piata constructiilor. Cu ajutorul unei fundatii vom incerca sa reabilitam si etajul 6. Sa speram ca si aici vom avea succes. In ceea ce priveste cele doua proiecte pe fonduri europene demarate prin Consiliul Judetean, unul dintre ele este intr-un stadiu destul de intaintat, adica s-au finalizat licitatiile, ramane doar la a termina partea de documentatii, care cel mai probabil anul viitor va incepe si va fi si finalizat. Cel de-al doilea proiect, cu Ambulatoriu, cel mai probabil anul viitor se va face partea de licitatii si documentatii, deci, destul de mari planurile pentru anul 2022.” (declaratie VIDEO).

Anul ce urmeaza vine si cu o serie de posuri scoase la concurs la Spitalul de Pediatrie: “In anul 2022 vom scoate la concurs in mare parte posturi de personal medical superior, dar nu numai, pentru ca, anul acesta, am fost destul de retinuti vizavi de organizarea de concursuri si prin vacantarea fiziologica a unui spital suntem nevoiti sa scoatem la concurs. In principiu, acoperim chiar cu succes cam toata paleta de specialitati medicale, mai putin cele care nu se pot desfasura intr-un spital de rangul nostru.“.

Spitalul de Pediatrie Pitesti a fost “luat cu asalt” dupa ce a fost dat in folosinta un etaj pentru copiii diagnosticati cu COVID 19, incepand cu 1 octombrie. “De-a lungul anului au fost in total teste efectuate peste 8200, din care 298 au fost pozitive. Dupa cum vedeti, un numar satisfacator din punct de vedere al numarului de infectari.“, a precizat managerul unitatii (vezi VIDEO).

CITESTE SI: Cărți donate pentru biblioteca Spitalului de Pediatrie Pitești!

LASA UN RASPUNS