Mama si copil, cu arsuri, in urma unui incendiu izbucnit la locuinta!

0
857

Mamă și copil în pericol după ce la locuința lor, din comuna Mălureni, a izbucnit un incendiu. La fața locului au pornit două autospeciale, ulterior fiind trimis și al treilea echipaj cu autoscara. Localnicii care au sunat la 112 au anunțat că o femeie și copilul acesteia, un băiat în vârstă de 14 ani sunt răniți, fiind surprinși în interior la izbucnirea flăcărilor.

O ambulanță SMURD și o ambulanță de la Serviciul Județean de Ambulanță Argeș au mers la fața locului preluând cele două victime. Copilul avea arsuri la mâini și la cap, mama acestuia la mâini. Intervenția a fost întârziată de o întâmplare neprevăzută. În drum spre Mălureni, echipajele au fost nevoite să oprească la trecerea de nivel cu calea ferată de la Merișani, fiind lăsata bariera. Echipajele au așteptat până când a trecut trenul, ca să își poată continua drumul. Incendiul s-a manifestat într-o cameră și în baie. Pompierii au stabilit că flăcările au izbucnit după ce femeia a încercat să aprindă focul cu motorină.

LASA UN RASPUNS