Mai bine mai tarziu, decat niciodata! Premierul Ciolos a trimis o echipa de CONTROL in Arges!

0
1137

Corpul de Control al Primului Ministru a început marţi o acțiune de verificare cu privire la modalitatea în care este asigurat tratamentul medical şi cu privire la modalitatea în care sunt investigate cauzele îmbolnăvirilor bebelușilor din județul Argeș. Aceasta acțiune vizează respectarea procedurilor în unitățile medicale din Argeș şi din București, promptitudinea asistenței acordate şi modalitatea în care este realizată investigația epidemiologică. Printr-un comunicat de presa emis de Guvern, s-a transmis de asemenea ca vor fi avute in vedere şi posibilele infecții nosocomiale în cadrul unităților medicale din județul Argeș în care au fost internați inițial bebelușii.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești a deschis, pe 10 februarie, un dosar de cercetare penală în cazul morții unei fetițe în vârstă de un an din orașul Topoloveni, diagnosticată cu sindrom hemolitic uremic. Procurorii s-au sesizat din oficiu în acest caz și efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă. Copilul a murit la Spitalul de Copii “Marie Curie” din București, unde fusese transportat în stare gravă și cu diagnostic de sindrom hemolitic uremic.

De asemenea, luni noaptea, un al doilea bebeluş a murit după ce starea sa se agravase considerabil în ultimele zile, iar un reprezentat al spitalului a explicat că şi un al treilea bebeluş era în pericol vital, după ce un medic a declarat că un examen tomografic a relevat o hemoragie la nivelul creierului.

SURSA: Romania TV.ro

LASA UN RASPUNS