Un tânăr șofer în vârstă de 23 de ani a fost acroșat de un TIR, în timp ce schimba o roată la mașina unei doamne. Acesta a fost transportat la spital, cu suspiciune de fractură la picior. Accidentul s-a produs pe A1, zona Metro, km 105, pe sensul Pitești-București. La fața locului au intervenit un echipaj cu o autospecială de intervenție și un echipaj SMURD.






































