Judecatorii si procurorii au amanat greva, insa se doreste in continuare demisia Ralucai Pruna. Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR) a anunțat că majoritatea magistraților din țară vor amâna organizarea unor forme de protest, insa se declara nemulțumiți că Guvernul nu i-a inclus în ordonanța de urgență care prevede creșteri salariale pentru anumite categorii de bugetari. De asemenea, Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) a publicat, marţi, lista instanţelor care au intrat în grevă, protestând astfel faţă de măsurile Executivului luate în privinţa salarizării în sistemul bugetar care a dus la diferenţe între salariile procurorilor şi ale judecătorilor.
După ce ieri, purtătorii de cuvânt ai instanţelor şi parchetelor din România au declarat că activitatea se desfăşoară normal, astăzi pe site-ul luju.ro a apărut lista unităţilor care au intrat în grevă.
Printre principalele solicitări ale magistraţilor se află demisia Ralucăi Prună, avertizând Guvernul că, dacă nu va soluţiona aceste solicitări, formele de protest vor escalada.
Iată lista instanţelor şi parchetelor care au intrat în grevă până la acest moment, potrivit Lumeajustitiei.ro:
1. Curtea de Apel Cluj
2.Curtea de Apel Oradea
3. Tribunalul Vaslui
4. Tribunalul Bistrita Nasaud
5. Tribunalul Braila
6. Tribunalul Cluj
7. Tribunalul Dolj
8. Tribunalul Gorj
9. Tribunalul Maramures
10. Tribunalul Olt
11. Tribunalul Salaj
12. Tribunalul Valcea
13. Judecatoria Tecuci
14. Judecatoria Agnita
15. Judecatoria Baia Mare
16. Judecatoria Balcesti
17. Judecatoria Barlad
18. Judecatoria Braila
19. Judecatoria Brezoi
20. Judecatoria Calafat
21. Judecatoria Campulung
22. Judecatoria Caransebes
23. Judecatoria Cluj-Napoca
24. Judecatoria Constanta
25. Judecatoria Costesti
26. Judecatoria Craiova
27. Judecatoria Curtea de Arges
28. Judecatoria Deta
29. Judecatoria Dragasani
30. Judecatoria Drobeta-Turnu Severin
31. Judecatoria Horezu
32. Judecatoria Huedin
33. Judecatoria Husi
34. Judecatoria Jibou
35. Judecatoria Pascani
36. Judecatoria Pitesti
37. Judecatoria Ramnicu Valcea
38. Judecatoria Segarcea
39. Judecatoria Strehaia
40. Judecatoria Targu Jiu
41. Judecatoria Timisoara
42. Judecatoria Topoloveni
43.Judecatoria Filiasi
44.Tribunalul Mejedinti
45.Tribunalul Tulcea
46.Curtea Militara de Apel Bucuresti
47.Judecatoria Targu Neamt
48.Judecatoria Piatra Neamt
49.Judecatoria Bicaz
50.Judecatoria Roman
51.Tribunalul Neamt
Lista parchetelor intrate în grevă:
1. Parchetul de pe langa Curtea de Apel Craiova
2. Parchetul de pe langa Curtea de Apel Pitesti
3. Parchetul de pe langa Curtea de Apel Ploiesti
4. Parchetul de pe langa Tribunalul Hunedoara
5. Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi
6. Parchetul de pe langa Tribunalul Ilfov
7. Parchetul de pe langa Tribunalul Prahova
8. Parchetul de pe langa Judecatoria Arad
9. Parchetul de pe langa Judecatoria Buzau
10. Parchetul de pe langa Judecatoria Harlau
11. Parchetul de pe langa Judecatoria Iasi
12. Parchetul de pe langa Judecatoria Jibou
13. Parchetul de pe langa Judecatoria Reghin
14. Parchetul de pe langa Judecatoria Roman
15. Parchetul de pe langa Judecatoria Simleul Silvaniei
16. Parchetul de pe langa Judecatoria Urziceni
17. Parchetul de pe langa Judecatoria Valenii de Munte
18. Parchetul de pe langa Judecatoria Zalau.
Sursa: Evz.ro




































