La spital, în București, după ce a fost împușcat de polițiști în timpul unui flagrant

0
588

În timpul unui flagrant delict organizat de poliţiştii Brigăzii de Combaterea Criminalităţii Organizate Piteşti, marţi seara, la Bucureşti, un tânăr a fost arestat preventiv.

Oamenii legii au stabilit o întâlnire cu un traficant, de 23 de ani, pe o stradă din Bucureşti. Acesta a venit însoţit de alţi patru tineri, cu vârste între 20 şi 22 de ani. Urma să fie tranzacţionată cantitatea de 500 de grame de cannabis. În afară de această cantitate, 100 de grame, urma să fie oferită, drept recompensă, unui alt tânăr bucureştean, cel care intermediase tranzacţia. Când poliţiştii şi-au declinat identitatea, traficanţii au fugit. S-au tras mai multe focuri de armă, unul dintre ei fiind rănit la piciorul drept. De asemenea, o poliţistă a fost rănită după ce unul dintre suspecţi a vrut să o lovească intenţionat cu autoturismul izbind o altă maşină.

Deşi au fost reţinuţi doi dintre suspecţi, la Tribunalul Argeş nu a fost prezentat decât unul dintre ei. Acesta a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Tânărul rănit este internat la un spital din Bucureşti şi a fost operat. Când starea lui va permite va fi adus la audieri, la DIICOT Piteşti, fiind principalul suspect. În plus, procurorii au disjuns dosarele şi pe lângă cel de deţinere şi trafic de droguri de mare risc au întocmit un dosar penal pentru ultraj.

LASA UN RASPUNS