Săptămâna Europeană a Sportului a continuat si duminica, la Pitești, iar primarul Cristian Gentea i-a felicitat pe copii pentru implicare. Peste 250 de elevi de gimnaziu din școlile piteștene și limitrofe au participat duminica, 25 septembrie, la crosul BeActive!
“Sportul înseamnă sănătate, dar, foarte important, dezvoltă calități umane cu consecințe excepționale asupra dezvoltării personalității!
Sportul înseamnă competiție: disciplină, curaj, determinare, acceptare și renunțare, motivație pentru a continua, bucuria unei noi șanse, adică demnitate și fair play!
Mai mult de 250 de elevi de gimnaziu din școlile piteștene și limitrofe au participat astăzi, 25 septembrie, la crosul BeActive!
Toți sunt câștigători, îi felicit din toată inima!
Felicitări de asemenea, organizatorilor: Direcția Județeană de Sport, Consiliul Județean Argeș, Primăria Municipiului Pitești (Clubul Sportiv FC Argeș Pitești, Clubul Sportiv Municipal Pitești), Inspectoratul Școlar Județean Argeș, Asociația Județeană Sportul pentru Toți Argeș, alături de partenerii săi – Asociația Județeană de Atletism Argeș, Clubul Sportiv Procar Racing Team, Facultatea de Științe, Educație Fizică și Informatică, Clubul Sportiv Viitorul H20 Pitești.“, a transmis primarul municipiului Pitesti, Cristian Gentea.









































