Judecat pentru lipsire de libertate, a trecut DE LA ACHITARE, LA CONDAMNARE, sentinta definitiva!

0
814

Un tânăr, judecat pentru lipsire de libertate, a trecut de la achitare la condamnare după ce Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti a declarat apel la sentinţa dată de instanţa de fond în care inculpatul era absolvit de orice vină!

În luna noiembrie a anului trecut tânărul a răsuflat uşurat după ce Judecătoria Piteşti a dat o sentinţă care-i era favorabilă. Tânărul, judecat pentru lipsire de libertate, a fost achitat de instanţa de fond, după ce victima şi-a retras plângerea. În cazul lipsirii de libertate, fiind vorba de o acuzaţie foarte gravă, nu conta împăcarea părţilor. Pornind de la această prevedere din Codul Penal, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cei care au instrumentat dosarul şi au dispus trimiterea în judecată, au declarat apel. Dosarul s-a mutat la Curtea de Apel Piteşti. După ce au analizat probele şi declaraţiile martorilor, judecătorii Curţii de Apel au admis cererea Parchetului. Astfel, a fost anulată decizia de achitare dată de prima instanţă. Inculpatul a fost condamnat la 8 luni închisoare cu suspendare, având un termen de încercare de 2 ani. În acest timp este obligat să presteze 60 de muncă în folosul comunităţii la Primăria Ştefăneşti.

LASA UN RASPUNS