Incendiul produs ieri, 21 octombrie, în comuna Bârla, a fost provocat! Anchetatorii au un cerc de suspecţi şi fac audieri în acest caz.
După cum anunţam sâmbătă, în comuna Bârla a izbucnit un incendiu într-o gospodărie. Focul a cuprins un fânar şi s-a extins la o locuinţă. Au intervenit trei echipaje cu trei autospeciale cu apă și spumă și un echipaj cu ambulanța SMURD de la Secția de Pompieri Costești și Detașamentul de Pompieri Bradu. Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale proprietarului, de 64 de ani, care prezenta atac de panică, dar care a refuzat transportul la spital. S-au făcut scrum magazia, fânarul, acoperişul casei de locuit şi tone de cereale depozitate în clădirile afectate de foc. Cercetările au stabilit că focul a fost provocat de cineva care a folosit o brichetă. Cazul a fost preluat de poliţişti, oamenii legii având deja un cerc de suspecţi. Printre cei vizaţi se numără şi rude ale proprietarilor.






































