Ion Minzina: Ne ținem de cuvânt! PSD a votat mărirea pensiilor cu 40%

0
320

Așa cum am promis, am făcut tot ceea ce a depins de noi pentru ca pensionarii să își primească drepturile stabilite prin legea inițiată de PSD.
Parlamentarii PSD au reușit astăzi să impună Guvernului majorarea din acest an cu 40% a valorii punctului de pensie, așa cum prevedea legea adoptată de către Parlament.
Sunt convins ca Guvernul PNL, care a făcut tot posibilul să nu aplice legea, va incerca în continuare să blocheze majorarea veniturilor românilor!
Le garantez argeșenilor că, în calitate de președinte al PSD Argeș, voi face tot ce ține de mine pentru a-i obliga pe liberali să respecte legea și să nu își mai bată joc de părinții și bunicii noștri, a declarat Ion Mînzînă, președintele PSD Argeș.

De asemenea, deputatul social democratilor argeseni Simona Bucura Oprescu, secretar genetal al Organizatiei Judetene, a declarat cu privire la acest subiect: “Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a adoptat azi mai multe amendamente la proiectul de lege care aprobă rectificarea bugetară pe acest an. Cele mai importante decizii sunt majorarea punctului de pensie anul acesta cu 40%, în loc de 14% cum ar fi vrut PNL, majorarea salariilor profesorilor, creșterea plafonului programului Start Up Nation și alocarea mai multor fonduri autorităților locale. PSD a inițiat amendamentele și demonstrează că se ține de cuvânt, luptând pe toate căile pentru drepturile pensionarilor și altor categorii socio-profesionale!“.

Comandat de Partidul Social Democrat – Organizatia Judeteana Arges

Realizat de: SC Alenti Transmision VMV SRL

Cod Mandatar: 21200019

LASA UN RASPUNS