Postul Paștelui ortodox sau Postul Mare, așa cum mai este denumit, în anul 2018, începe pe data de 19 februarie și durează 7 săptămâni, mai exact 40 de zile la care se adaugă Săptămâna Patimilor. Paștele ortodox se sărbătorește anul acesta pe data de 8 aprilie 2018. Înainte de începerea Postului se ține Lăsata Secului, iar de Paște avem două astfel de zile: Duminica Înfricoșatei Judecăți, penultima duminică înainte de începerea Postului Mare, când se lasă sec de carne, și Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, pe 18 februarie 2018, când se lasă sec de brânză. Saptămâna dintre acestea se numește Săptămâna Albă, sau Săptămâna Brânzei.
De aceasta seara, cand se „lăsa sec”, de Postul Paştelui, sunt legate o serie de obiceiuri, unul dintre ele fiind şi „strigarea peste sat”. Acest interesant obicei se desfăşoară la Lăsata Secului pentru Postul cel Mare, când flăcăii se adunau în piscurile satelor, a explicat Sorin Mazilescu, lector universitar doctor UPIT, pe pagina personală de Facebook, unde a arătat mai departe și cum se desfășura acest obicei. Astfel, aflăm că, în seara de Lăsata-secului, ”sătenii stăteau prin curţi cu urechile ciulite, pentru a asculta „Strigarea peste sat” sau „Măroaga”. Şi… aveau ce să audă! Pentru că, de pe un deal pe altul, se înfiripau dialoguri între grupuri de tineri, susţinute în special prin strigături satirice care dezvăluiau fapte, apucături sau obiceiuri criticabile ale unor consăteni. Se strigau în gura mare numele tinerelor care se ţineau „încoronate” sau se făcea haz pe seama fetelor rămase nemăritate şi pe seama feciorilor tomnatici. „Dăruirea” se făcea într-o manieră originală: fetele erau puse pe o… lopată şi erau aruncate în vatra celui ales de grupul de urători. După ce terminau de căpătuit toate persoanele de pe lista „neagră”, „peţitorii” făceau o altă… trăsnaie: aprindeau paiele cu care a fost învelită o roată de căruţă şi îi dădeau acesteia drumul la vale.
Este o proiecţie a mentalului popular care subîntinde legătura dintre fecunditate şi fertilitate, dintre căsătorie şi rodnicia câmpului şi nu de puţine ori focul fiind asociat cu elemente erotice. Nu e întâmplător faptul că începutul muncilor agrare, marcat prin intrarea în Postul Paştelui, e celebrat şi printr-un soi de exorcism comunitar (Strigarea peste sat), menit a purifica individul pentru următoarea etapă; şi cum elementul feminin e ceva „mai predispus” la maculare, fie şi numai prin necontractarea căsătoriei în perioada câşlegilor, fetelor bătrâne li „se trage o refenea”, cu alte cuvinte sunt supuse unui mit de infamare. Ca stadiu de prag în accepţie vangennepiană, „Strigarea peste sat” funcţionează ca reglator al mecanismelor sociale, garantând depăşirea momentului de criză şi asigurând, prospectiv, un stadiu evolutiv augural.
Termenul „Măroagă” prin care e desemnat ceremonialul prezintă o interesantă evoluţie lingvistică: forma de prezent a verbului „a ruga” s-a contopit cu pronumele de persoana întâi singular care o preceda, structura nou construită având valoare substantivală.
Opinăm că, la origini, „Măroaga” a fost un instrument al infamării, al batjocoririi fetelor bătrâne, asemănător cu „tragerea plugului sau a butucului, cu spargerea oalei cu cenuşă” în cazul fetei „greşite” sau cu „datul în petic”. Corecţiile rituale aplicate trebuie privite ca edulcorare a procedurilor punitive, violenţa fizică fiind înlocuită de agresiunea simbolică. Alunecarea funcţională e atât de puternică, încât astăzi abia mai poate fi sesizată componenta „justiţiară” a obiceiului. În prim-plan trece funcţia de mediatizare a evenimentelor din comunitatea respectivă.
Imunitatea rituală a celor care strigă pierde teren odată cu trecerea spre spectacular a obiceiului; ei nu mai sunt apăraţi de nici o lege nescrisă a tradiţiei şi intră uşor sub incidenţa calomniei. Darea în vileag a abaterilor de la normă nu se mai face „cu surle şi trâmbiţe”, spaţiul de rezonanţă comprimându-şi dimensiunile până la universul domestic; „strigarea peste sat” tinde să se transforme în „strigarea peste gard”.
Pentru exempificare, iată o strigare peste sat din comuna Vlădeşti, auzită în 1976, la Lăsata secului, aflată în arhiva fostului Centru al Creaţiei Populare Argeş:
„- Auleuuu…!
– Ce ţi-e, băăă?!
– Mă roagă şi mă roagă, băăă!
– Cine, băăă?
– Florica lui Borjoagă
S-o iau pe lopată
Şi s-o arunc la Gheorghe-al Miţii-n vatră, băăă!…
– Bă Vasile, băăă!
– Pe cine strigi, băăă?
– Pe Vasile din Vâlcioara,
– Să-şi mărite domnişoara,
– C-a plecat în toată ţara, băăă!…
– Cu cine, băăă?!
– C-un şofer din şantier
Şi-a venit alaltăieri, băăă!…
– Şi ce dacă, băăă!…
– Nu ştie să coasă, nici să ţeasă,
Ştie doar să stea la masă, băăă!…
Pe faţă are atâta vopsea,
De tulbură Bratia, băăă!…
– A plecat de-acasă de la muncă
Şi-acum cică se mărită, băăă!”.
