IGPR: Mii de abonați fără electricitate în Argeș, Alba, Bacău, Brăila și Hunedoara

0
897

Mii de abonaţi sunt fără electricitate în Alba, Argeş, Bacău, Brăila şi Hunedoara, mai multe tiruri au rămas blocate pe diferite drumuri naţionale, în unele judeţe acestea sunt impracticabile din cauza copacilor căzuţi pe carosabil, a informat joi Poliţia Română.

Potrivit IGPR, “În judeţul Alba, 2195 de utilizatori au rămas fără curent electric, iar 78 posturi de transformare a energiei electrice sunt defecte. În judeţul Argeş, 1330 de utilizatori au rămas fără curent electric, iar 58 posturi de transformare a energiei electrice sunt defecte. În judeţul Bacău, 6436 de utilizatori au rămas fără curent electric, iar 55 posturi de transformare a energiei electrice sunt defecte. În judeţul Brăila, în localitatea Ianca, aproximativ 33 de localităţi total sau parţial au rămas fără curent electric, iar un post de transformare a energiei electrice este defect. În judeţul Hunedoara, 3478 de utilizatori au rămas fără curent electric”.

LASA UN RASPUNS