I-a RETEZAT piciorul șoferului în timpul impactului. Accident CUMPLIT

0
3803

A fost lovit atât de rău, încât i-a fost retezat piciorul șoferului în timpul impactului.

Accident cumplit duminică dimineaţă pe DN 73. Alexandru Voicescu, un tânăr în vârstă de 22 de ani, din comuna Mărăcineni a fost lovit atât de rău, încât i-a fost retezat un picior, în timpul impactului, iar la celălalt a suferit o fractură.

A fost preluat, conştient, dar în stare de şoc, de o ambulanţă de terapie intensivă mobilă, fiind dus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti. Tânărul conducea un Volkswagen Bora, a intrat cu viteză într-o curbă şi a pierdut controlul volanului. Maşina a izbit zidul din beton ce desparte cele două sensuri de mers, a fost proiectat în glisiera de pe marginea drumului, pe care a rupt-o, lama metalică a intrat în maşină şi a retezat piciorul şoferului, după care autoturismul s-a oprit într-un stâlp din beton. Alexandru Voicescu era singur în maşină.

Foto: Internet

LASA UN RASPUNS