Moment festiv, de Ziua Școlii Gimnaziale ”Mihai Eminescu” din Pitești. Scenete, dans și muzică, momente speciale pregătite de elevii școlii, sub îndrumarea cadrelor didactice. De asemenea, au fost premiați în cadrul manifestărilor organizate luni, 15 ianuarie, de Ziua Școlii, elevii care au obținut rezultate deosebite la Concursul Județean de Creație Literară și Plastică ”Mihai Eminescu”. 
Momentul festiv dedicat Zilei Școlii Gimnaziale ”Mihai Eminescu” Pitești s-a desfășurat în Amfiteatrul ”Mihai Eminescu” și a fost transmis live pe Facebook. ”Sărbătorim 52 de ani de la înființarea Școlii Mihai Eminescu. Manifestarea o dedicăm Zilei Culturii Naționale Române, dar și Centenarului Marii Uniri. Felicit întreaga echipă, pentru că s-a ocupat așa cum trebuie de acest complex de manifestări și totul a fost o reușită”, ne-a declarat Marian Haiducu, managerul Școlii Gimnaziale ”Mihai Eminescu” din Pitești.
Au participat la eveniment invitați din partea Inspectoratului Școlar Județean Argeș, dar și din partea administrației locale. ”Pentru mine e de bun augur să începem activitatea oficială anul acesta la Școala Gimnazială Mihai Eminescu. Sunteți norocoși pentru că aveți o echipă de cadre didactice extraordinare care fac să se audă și la nivel național numele școlii dumneavoastră. Sunteți norocoși să aveți acest sediu de excepție care parcă înflorește de la un an la altul, pentru că e foarte bine manageriat, foarte bine păstorit.”, au fost cuvintele pe care Mihaela Crișan, inspector general adjunct al ISJ Argeș, le-a adresat elevilor, la ceas aniversar. 
”Sunteți o școală cu rezultate deosebite, ați obținut multe premii și v-ați clasat pe pe primele locuri la Evaluarea Națională. Din acest motiv, și noi suntem interesați să contribuim la progresul argeșean.”, a continuat Laurențiu Zidaru, viceprimarul municipiului Pitești, care a fost și elev al unității de învățământ. 
Președintele Asociației de Părinți, Alin Neagoe, a ținut de asemenea o cuvântare prin care a dorit să mulțumească pentru buna colaborare pe care o are cu reprezentanții conducerii unității de învățământ. ”An de an, Școala Mihai Eminescu este într-un trend de rezultate din ce în ce mai bune, vizibile atât la nivel național, cât și la național. La mulți ani și mă bucur că fac parte ca președinte, dar și ca părinte, din această școală unde copilul meu învață. Mă onorează.”, a adăugat Alin Neagoe. 








































