Furtuni violente, căderi de grindină, dar și temperaturi nefirești! Anunțul făcut de meteorologi

0
252

Furtuni extrem de violente, în România, în perioada următoare. De asemenea, meteorologii anunță temperaturi nefirești.

Luna septembrie se anunţă extrem de călduroasă, dar cu furtuni, temperaturile vor fi mai mari decât media normală de toamnă şi poate chiar şi în luna octombrie. În septembrie, temperaturile depăşesc 30 de grade.

În această toamnă revin furtunile de vară, îndeosebi în prima lună, mai anunță meteorologii. “Este adevărat. Apa Mării Mediterane, Negre, Oceanul Atlantic – mai ridicată decât normal. Vor fi formaţiuni ciclonice care aduc ploi, furtuni de vară. Ploaie cu caracter torenţial. Ploi scurte. Căderi de grindină”, spune Florinela Georgescu.

Se pare că precipitaţiile nu vor fi însă suficiente, spun specialiştii, care anunţă că seceta din august se prelungeşte până toamna târziu.

Iată cum va fi vremea în zilele următoare: 

Începând de astăzi, 6 septembrie, vremea se va încălzi uşor şi va fi în general frumoasă. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), cerul va fi variabil şi doar izolat vor fi ploi de scurtă durată în zona de munte şi, posibil, în sud-estul extrem al ţării, iar noaptea în regiunile vestice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 de grade in nordul Moldovei şi in estul Transilvaniei şi 31 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime vor fi cuprinse între 8 şi 20 de grade.

Sâmbătă, vremea va fi, de asemenea, caldă, cu precădere în sudul şi sud-estul ţării. Cerul va avea înnorări temporare în regiunile vestice, nordice şi centrale, unde pe arii restrânse vor fi averse însoţite şi de descărcări electrice. În restul teritoriului, cerul va fi variabil şi astfel de fenomene se vor semnala izolat. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în Banat şi, de scurtă durată, în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 şi 32 de grade.

Duminică, vremea va fi caldă, mai ales în sudul, sud-estul şi centrul ţării. Cerul va avea înnorări temporare în regiunile vestice, nordice şi centrale, precum şi în zonele de deal şi de munte, unde local vor fi averse, însoţite şi de descărcări electrice. În restul teritoriului, cerul va fi variabil şi astfel de fenomene se vor semnala izolat. Vântul va sufla moderat, temporar cu intensificări în vest, sud-est şi centru, precum şi în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 32 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 10 şi 20 de grade.

Sursa: Cancan.ro

LASA UN RASPUNS