La Teatrul Alexandru Davila din Pitesti veti putea vedea saptamana aceasta mai multe spectacole, printre care “Menajera” ori “Ciripit de pasarele”. In cea din urma piesa va juca frumoasa pitesteanca Ramona Olteanu, o frumoasa actrita ce a jucat si in spectacole difuzate la televiziunile nationale. In luna octombrie a anului trecut a avut loc premiera acestui spectacol, “Ciripit de pasarele”, de Dinu Grigorescu, in viziunea regizorala a lui Matei Varodi. Piesa este o satiră domestică, în trei acte, jucată de-a lungul anilor pe scene mari şi cu nume sonore ale actoriei româneşti. La Piteşti, spectacolul are următoarea distribuţie: Ramona Olteanu (FOTO) (Gina, rândunică mută-ţi cuibul), Daniela Butuşină (Lara, curcă geloasă), Dan Ivănesei (Mario Făzănoiu, uliu de familie), Cătălin Mirea (Giony Vulturescu, fazan conjugal), Gabriela Roşu (Kity, bufniţa lui Giony), Tudoriţa Mateescu (avocatul puctor, ia-ne banii) şi Puiu Mărgescu.
Personajele cu onomastică transparentă ajung să se constituie într-un parlament al păsărilor care pun în scenă toate aberaţiile de limbaj, însoţind astfel uzura inevitabilă a unei căsnicii. Regizorul Matei Varodi: „Deşi este o comedie, tratează pe fond o temă serioasă: ideea de cuplu, de cuib conjugal… De aceea, piesa nu se termină cu toţi actorii jucând… «Periniţa»”. Dramaturgul Dinu Grigorescu: „Este o comedie inteligentă care nu se adresează stomacului, ci minţii. Comicul face cu publicul un racord intelectual de o aşa manieră, încât pe faţa spectatorilor apare zâmbetul, nu râsul”.
Programul Teatrului „Alexandru Davila” pentru săptămâna în curs:
Sala mare a teatrului:
– Miercuri, 1 aprilie, de la ora 17.30, “Menajera”, un spectacol al profesorului Boia;
– Sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 18.00, „ Ciripit de păsărele”;
– Duminică, 5 aprilie, de la ora 18.00, spectacol organizat de Alianţa Franceză;
Sala Aşchiuţă:
– Sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 11.30 – „Cartea cu poveşti”;
– Duminică, 5 aprilie, de la ora 11.30 – “Jobenul magic”.






































