Fosta sotie a lui Adrian Mutu face reclama la cafea! Incaseaza un onorariu FRUMUSEL

0
2256

Alexandra Dinu este considerata una dintre cele mai de succes romance peste hotare. Aceasta a fost premiată pentru ultimul film realizat în Italia. După ce anul trecut a filmat pentru lungmetrajul ”The Serpent’s Gift”, Alexandra Dinu a împușcat un contract în România.

Plecată în glorie în Italia, Alexandra i-a fermecat instantaneu pe italieni şi a reuşit să îşi adjudece roluri în câteva pelicule care i-au asigurat un trai frumuşel, deşi nu mai era soţia celebrului “Briliant”. De doi ani, Alexandra stă pe bară şi a fost nevoită să recurgă la alte surse de venit: reclamele. După ce a fost imaginea unei firme producătoare de mobilă, pentru care a încasat nu mai puţin de 30.000 de euro (conform zvonurilor), anul acesta, Alexandra a mai împuşcat un contract frumuşel, filmând o reclamă pentru un sortiment de cafea, înţelegere pe care a parafat-o încă de la finalul anului 2014.

Alexandra încearcă să ţină ştacheta sus şi, astfel ca, potrivit unor surse din anturajul acesteia, blonda a negociat pentru suma de 20.000 de euro, iar asta pentru doar o zi de muncă. Alexandra Dinu a divorţat în anul 2003 de Adrian Mutu, iar pensia alimentară stabilită de instanţă se ridică la 5.000 de euro pe lună. Cu toate acestea, apropiaţi ai blondei susţin că “Briliantul” nu prea respectă termenul de plată, rămânând mai mereu restant.

LASA UN RASPUNS