Fondul de rezervă s-a dus la Sănătate, negociindu-se astfel evitarea grevei generale. Era anunţată pentru mine!

0
819

Pentru ziua de mâine cadrele medicale au programat o grevă generală în sănătate, însă aceasta nu va mai avea loc, bătându-se palma în urma negocierilor sindicaliştilor cu guvernanţii.

Fondul de rezervă a fost alocat Sănătăţii, a transmis Victor Ponta, premierul României, declarând că se bucură că reprezentanţii sitemului medical au fost raţionali şi au înţeles că lucrurile se rezolvă prin dialog şi nu prin conflict. Premierul a adoptat astăzi şi deblocarea a 1000 de posturi pentru sănătate.

protest_medici

A transmis cadrelor medicale ca şi pe viitor să se ţină cont de dialog, considerându-l o normalitate cu care trebuie să se rezolve problemele. Vă reamintim că în Argeş a avut loc un protest de două ore al medicilor, aceştia refuzând să trateze bolnavii, cu excepţia celor care au ajuns la urgenţe. S-a creat un haos preţ de două ore, mai ales că pacienţii nu au părăsit porţile Spitalului Judeţean ori de Pediatrie până cand medicii nu au ieşit din grevă.

LASA UN RASPUNS