Festin al aromelor, gustari desavarsite ale branzeturilor, dar si regal folcloric, la Bradulet! Festivalul Cascavalului de Bradulet, la o noua editie

0
1211

Comuna Bradulet imbraca straie de sarbatoare la sfarsitul acestei saptamani, mai exact in perioada 3 – 5 iulie 2015. O noua editie a Festivalului Cascavalului de Bradulet se va desfasura in acest weekend , iar in cadrul evenimentului veti putea degusta din produsele alimentare specifice zonei. Cei care vor raspunde invitatiei primarului Alecu Evlampie vor avea parte de un festin al aromelor si al gustarilor desavarsite ale branzeturilor produse in gospodariile localnicilor, dar si de o adevarata serbare campeneasca.

Vor avea loc si demonstratii de indeletniciri traditionale, dar si spectacole de muzica populara, astfel ca, in cele trei zile de sarbatoare, cele trei sate principale ale comunei Bradulet isi asteapta oaspetii, ne transmite primarul comunei Bradulet, Alecu Evlampie.
Vor urca pe scena artisti precum: Nicusor Razvan, Aurelian Preda, Ileana Laceanu, Simona Dinescu, Silvana Raciu, Gratian Badescu, Doina Argesului, Doruri muscelene, Haiducii Vladicii din Topoloveni, dar si ansambluri folclorice locale.FESTIVALUL-CASCAVALULUI-DE-BRADULET-1Sarbatoarea va debuta vineri, 3 iulie, si va avea loc in satul Bradulet, unde oaspetii vor fi intampinati asa cum se cuvine. La loc de cinste in standurile producatorilor va fi renumitul cascaval pe care numai gospodarii din Bradulet stiu sa il prepare. Vor fi invitate si nenumarate personalitati judetene pentru a participa la sarbatoarea comunei Bradulet, pentru a fi alaturi de locuitorii zonei.

Atmosfera va fi intretinuta de artistii populari invitati, iar petrecerea va continua si a doua zi, pe 4 iulie, in satul Gales. Si aici, producatorii locali isi vor expune produsele in cadrul standurilor special amenajate. Pana seara, locuitorii satului Gales, si nu numai, vor purta straie de sarbatoare. Ultima zi a Festivalului Cascavalului de Bradulet se va desfasura in satul Bradet unde, de asemenea, se va aduna toata suflarea comunei.
Evenimentul s-a bucurat de-a lungul anilor de un real succes si a reprezentat o demonstratie a harniciei oamenilor acestor locuri, care scot din mainile lor pricepute produse traditionale de exceptie.

Va reamintim ca unitatea administrativ-teritorială Comuna Brăduleţ în calitate de beneficiar a semnat contractul de finanţare nr. 1932/06.07.2011 încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în calitate de Organism Intermediar pentru Turism (OI), în numele şi pentru Autoritatea de Management (AM) pentru Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa Prioritară 5 – “Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului”, Domeniului Major de Intervenţie 5.3. – „Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică”, pentru implementarea proiectulului „Festivalul caşcavalului de Brăduleţ”. Proiectul a fost finalizat în anul 2014, având o durata de implementare de 41 de luni. Prin implementarea acestui proiect s-a urmărit creşterea gradului de promovare şi cunoaştere a produsului turistic gastronomic tradiţional „Caşcavalul de Brăduleţ”, pentru a conduce la transformarea comunei Brăduleţ într-o destinaţie atractivă pentru diverse forme de turism care se pot practica în zonă: ecoturism, turism de tranzit, de odihnă, de recreere, de agrement, turism itinerant cu valenţe culturale, turism ecumenic, etc.

Obiectivul general al proiectului a fost reprezentant de promovarea potenţialului turistic, tradiţional, gastronomic şi a resurselor naturale specifice comunei Brăduleţ, în scopul dezvoltării şi consolidării turismului în regiune şi creşterii atractivităţii acestei zone rurale ca destinaţie turistică. 2015 este primul an de sustenabilitate a proiectului “Festivalul cascavalului de Bradulet”.festivalul-cascavalului-2.

LASA UN RASPUNS