Femeie de afaceri din Pitesti, cercetata penal!

0
635

O femeie de afaceri este cercetată penal după ce, cu complicitatea unui administrator de societate, a încheiat un contract fals, folosind documentul în cadrul unui proces. Pentru a obţine probe necesare cercetării penale, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeş au făcut percheziţii la locuinţele celor doi şi la sediul firmei. Spaţiul pentru care a fost întocmit contractul este din Complexul John.

Din cercetări s-a stabilit că, un bărbat de 46 de ani, din Pitești, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, ar fi încheiat un contract de închiriere cu o femeie de 53 de ani, administrator al altei societăți, atestând în fals că suprafața a două standuri, închiriate într-un complex comercial din Pitești, este mai mare decât în realitate, cu intenția de a folosi înscrisul pentru a obține sume de bani de la o societate cooperatistă. Ulterior, femeia a folosit înscrisul în cadrul unui dosar civil de pe rolul Tribunalului Argeș, solicitând daune materiale ca urmare a diferenței dintre chiriile convenite de societate cooperatistă și noul locator. Aceste fapte au produs consecinţe juridice, documentele fiind luate în considerare la stabilirea daunelor materiale de către Tribunalul Argeş, în cuantum de circa 7.000 euro.

LASA UN RASPUNS