Cum va fi VREMEA in urmatoarele doua saptamani!

0
150

Meteorologii anunta cum va fi vremea in urmatoarele doua saptamani, respectiv intervalul 22 februarie – 8 martie. Astfel, până în 26 februarie, valorile termice diurne se vor situa cu mult peste cele specifice perioadei, astfel că media maximelor va avea variații între 12 și 16 grade. După data de 27 februarie, temperaturile maxime vor scădea până la o medie de 11 grade, iar tendința de ușoară scădere se va menține până la sfârșitul intervalului, când vor fi medii de 9 – 10 grade C. Temperaturile minime vor crește ușor la începutul intervalului, până la o medie de 3 grade și se vor menține între 2 și 4 grade până spre sfârșitul primei săptămâni. Din 27 februarie, media minimelor va coborî până spre 1 grad, apoi în a doua săptâmână se va menține la valori, în medie, de 0…2 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în intervalul 1 – 6 martie.

Regiunea MUNTENIA

În prima săptămână va predomina o vremea caldă pentru această perioadă, cu temperaturi maxime la nivelul regiunii cuprinse între 12 și 16 grade, dar în ziua de 24 februarie se vor înregistra valori diurne, apropiate de mediile multianuale, în jur de 8 grade. Răcirea prognozată pentru 28 februarie, va însemna maxime în jur de 10 grade, ce se vor menține și în primele zile din luna martie, însă până la finalul intervalului, tendința temperaturii va fi de scădere ușoară. În ceea ce privește temperaturile minime, acestea vor prezenta o tendință de creștere treptată în prima săptămână, de la -2 grade până spre 2 grade, iar ulterior media regională a acestora va fi în jur de 0 grade. Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a intervalului, probabilitatea pentru precipitații urmând să fie în creștere mai ales după 2 martie.

Sursa: RTV.net

LASA UN RASPUNS