Consiliul Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior a acordat grad de Încredere şi menţinerea acreditării pe o perioadă de cinci ani, reprezentând calificativul maxim, în urma vizitei de evaluare a programului de studii Jurnalism, din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane, Universitatea din Piteşti.
„Acest aviz favorabil ne onorează şi certifică calitatea actului educaţional al unui colectiv de cadre didactice tinere, dedicate învăţământului superior. Eforturile de până acum ne-au fost răsplătite pe deplin, însă urmează o perioadă de cinci ani de muncă în cercetare, de formare a unor noi generaţii de specialişti în Comunicare şi Jurnalism, de întărire a echipei de profesori, dar şi de asigurare a calităţii prin obţinerea unor dotări noi şi în pas cu tehnologia”, a declarat Georgiana Drăghici, prodecan al facultăţii şi cadru didactic la specializarea Jurnalism.
Decizia ARACIS mai prevede şcolarizarea a 40 de studenţi pe an, care vor obţine titlul de licenţiat în Ştiinţele Comunicării, specializaţi în Jurnalism.
Programul de studiu Jurnalism a fost înfiinţat în anul 2001, iar precedenta vizită de evaluare a ARACIS a avut loc în anul 2009, atunci când profilul a obţinut acreditarea pentru perioada 2009-2014.





































