Eveniment cu artiști locali și atmosferă de sărbătoare, organizat sâmbătă la Bradu

0
359

Primăria comunei Bradu organizează sâmbătă, 25 octombrie 2025, între orele 18:00 – 22:00, evenimentul dedicat Focului lui Sumedru, o tradiție străveche românească ce marchează trecerea dintre toamnă și iarnă.

Evenimentul va avea loc la Baza Sportivă Bradu și va include un program artistic susținut de artiști locali, care vor contribui la o atmosferă de sărbătoare autentică, specifică acestei tradiții populare.

CITESTE SI: Un nou izvor sfințit la Bradu! Primarul Dan Stroe: „Să aducă liniște, sănătate și binecuvântare celor care îl folosesc”

Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, a transmis că această sărbătoare rămâne un simbol al unității comunității și al continuității obiceiurilor românești: „Focul lui Sumedru este o tradiție care aduce lumină, căldură și bucurie în inimile noastre. Ne dorim ca această sărbătoare să rămână vie și să fie un moment de comuniune pentru toți brădenii.

Ca în fiecare an, persoanele care doresc pot participa și prin gesturi simbolice de pomenire, împărțind alimente sau produse pentru sufletele celor adormiți. Evenimentul este organizat în spiritul păstrării tradițiilor locale și se adresează tuturor cetățenilor comunei, indiferent de vârstă.

LASA UN RASPUNS