Este oficial, Andrei Gerea este noul ministru al Economiei! Vezi când va fi învestit în funcţie

0
557

Decretul pentru numirea lui Andrei Dominic Gerea în funcţia de ministru al Economiei a fost semnat astăzi de către Traian Băsescu, informează Preşedinţia României. Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură va avea loc la Palatul Cotroceni, astăzi, de la ora 17.00.

Andrei Gerea, lider al grupului parlamentar liberal din Camera Deputaţilor, a fost propus de PNL pentru funcţia de ministru al Economiei, post rămas vacant după demisia lui lui Varujan Vosganian. Acesta din urmă şi-a anunţat demisia pe 7 octombrie, după ce a ieşit din cabinetul preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, unde a avut de altfel loc o şedinţă a liberalilor PNL la care au participat şi premierul Victor Ponta ori liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu.

Demisia a fost prezentată la scurt timp după votul dat în Senat de respingere a solicitării procurorului general al Parchetului ICCJ privind începerea urmăririi penale împotriva lui Vosganian.

LASA UN RASPUNS