Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din comuna Bârla, a dat de necaz. Deși băuse, acesta a urcat la volanul mașinii sale, un Peugeot și a plecat la drum. Cursa s-a sfârșit pe strada Smeurei, acolo unde a pierdut controlul volanului și a izbit cu mașina un zid din beton.
Tânărul urca spre stadion când a avut loc accidentul, iar motivul pentru care a pierdut controlul volanului este pe de-o parte alcoolul consumat, dar și viteza excesivă. Din cercetările efectuate de polițiștii Biroului Rutier Pitești, s-a stabilit că șoferul avea o concentrație de alcool de 0,68 la mie în aerul expirat. Atât tânărul, cât și pasagera, minora, in varsta de 16 ani, au fost răniti, fiind transportați la spital, având traumatisme și contuzii.
Pe lângă îngrijirile medicale de care avea nevoie tânărul, la spital i-au fost recoltate și probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă.






































