La doar 40 de ani, actorul Paul Walker a murit. A devenit celebru prin rolurile din seria „Furios şi iute/The Fast and The Furious”, iar acum fanii săi află printr-un comunicat transmis de echipa sa pe pagina de Facebook despre tragicul accident rutier în care a fost implicat celebrul actor.
Se pare că acesta era pasager într-un autoturism condus de către un prieten al actorului. Informează BBC că şoferul a pierdut controlul autovehiculului său, Porsche, în comunitatea Valencia, din nordul Los Angeles. Autoturismul în care aceştia erau a ieşit de pe carosabil, s-a lovit de un stâlp şi a fost imediat cuprins de flăcări.
Dacă în film reuşea de fiecare dată să iasă din astfel de încurcături se pare că nu acelaşi lucru s-a întâmplat şi în realitate. Ambii au fost declaraţi decedaţi la sosirea echipajelor de salvare. Paul Walker se îndrepta către un eveniment de caritate pentru organizaţia Reach Out Worldwide.
Actorul american a devenit celebru în urma rolurilor pe care le-a jucat în seria „Furios şi iute” – 2001, 2003, 2009. Chiar anul trecut, în luna mai, a fost lansat „The Fast and The Furious” 6, iar Paul Walker a jucat şi de data aceasta. Lucra şi pentru următorul număr, „Furios şi iute” 7, dar şi la „Brick Mansions”. Şi-a început cariera de tânăr, fiind protagonistul mai multor reclame şi seriale TV.




































