În urma accidentului aviatic din Apuseni, soldat cu două victime, în Argeş s-au făcut nişte analize şi s-a constatat că există în acest sens două vulnerabilităţi. Pentru a diminua aceste vulnerabilităţi, prefectul de Argeş, Cristian Soare, a decis să ia măsuri, dar şi să fie efectuată o simulare a accidentului din Apuseni, pentru a vedea cum am putea face faţă situaţiei.
Prima vulnerabilitate se referă la faptul că judeţul Argeş se află pe majoritatea rutelor de trafic aerian, naţional şi internaţional. Legătura Bucureştiului cu aeroporturile din Cluj, Sibiu, Oradea, Craiova se face în spaţiul aerian aferent judeţului Argeş.
În ceea ce priveşte a doua vulnerabilitate identificată, aceasta este legată de faptul că acoperirea cu semnal GSM în zona muntoasă este deficitară. O bună parte din masivul Făgăraş nu este acoperit, masivul Iezer Păpuşă nu este acoperit, şi sunt acoperite parţial masivele: Leaota şi Piatra Craiului, ceea ce, desigur, constituie o mare problemă în a putea identifica victimele rătăcite pe munte sau aflate în situaţia unui accident aviatic.
Prefectul Cristian Soare ne informează că a cerut Serviciului Judeţean Salvamont să prezinte necesarul dotării tehnice, respectiv eehipamente, mijloace de comunicaţii, mijloace tehnice. „S-a făcut solicitarea către Consiliul Judeţean în ceea ce priveşte montarea unui releu care să facă posibilă comunicarea prin staţii radio de emisie – recepţie în zona Masivului Ghiţu, pentru cei care vor interveni în zonele fără semnal GSM. De asemenea, am dispus realizarea unei proceduri de intervenţii foarte clara în cazul unui astfel de accident pe principiul Comandamentului unic, în care au fost incluse echipe din cadrul: ISU, Jandarmi montani, Serviciul Salvamont, Vânătorii de Munte, Silvicultori, SMURD, Autorităţi locale cu voluntari, Echipe offroad.”, a conchis Soare. Acest plan se va realiza pe fiecare zonă montană în parte, cu forţele şi cu mijloacele necesare intervenţiei.





































