Sustine ca nu exista niciun motiv, de natura rationala sau emotionala, care sa determine o crestere in sondaje a lui Klaus Iohanis. Parlamentarul argesean Mircea Draghici, chestor al Camerei Deputaților, a declarat că ACL încearcă să mintă electoratul atunci când susține că distanța dintre Victor Ponta și Klaus Iohannis devine tot mai mică.
Deputatul social-democrat a arătat că rezultatul unui sondaj intern al ACL în Argeș este elocvent între diferența de discurs a susținătorilor lui Iohannis și realitatea din teritoriu.
“Conform unor informații apărute în presă, chiar într-un sondaj intern comandat de ACL în județul Argeș, Victor Ponta este cotat în jurul cifrei de 65%, în timp ce Klaus Iohannis are doar 15%. Evident că această diferență nu se regăsește în toate județele din țară, dar probabil că Iohannis nu este sigur că va fi ales președinte nici măcar la Sibiu. Cei de la ACL mint românii, tot așa cum Klaus Iohannis minte când explică felul în care a cumpărat șase case din venitul de bugetar, care s-au dovedit a fi șapte, sau atunci când spune că nu este omul lui Traian Băsescu. Nu degeaba celor de la PNL și PDL le-au plecat aleșii locali. Cei mai mulți dintre ei nu aveau ce să le spună de bine oamenilor din localitățile pe care le conduc despre Klaus Iohannis. Au înțeles cu toții că Iohannis nu are cum să ajungă președinte. Numai Vasile Blaga o ține pe a lui, așa cum o făcea și în 2012, atunci când repeta obsesiv că PDL (pe atunci mascat în ARD) va câștiga alegerile locale și parlamentare. Și acum Blaga repetă că PDL (acum mascat în ACL și pe viitor în PNL) îl va face pe Iohannis președinte. Românii nu vor permite însă ca pedeliștii, indiferent de denumirile sub care se ascund, să revină la guvernare, să readucă austeritatea și tăierile veniturilor înapoi”, a afirmat deputatul de Arges.






































