Codul galben de ninsori şi vânt puternic a fost prelungit pentru mai multe judeţe până în această seară, iar la noapte vor fi temperaturi negative în toată ţara, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
Sub cod galben vor intra din nou judeţele Mehedinţi, Gorj, Olt, Dolj, Teleorman şi Giurgiu. Argeşul este ocolit, însă având în vedere cu Olt şi Teleorman vor intra sub cod galben de ninsori şi vânt, va putea fi afectat şi sudul judeţului nostru.
În vestul şi sudul Olteniei, precum şi în sudul Munteniei va mai ninge, cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 10 l/mp şi se va depune strat proaspăt de zăpadă.
Vântul va avea intensificări, iar viteza va ajunge chiar la 55 – 56 kilometri pe oră. Vor fi înregistrate în toată ţara valori de minus 10 grade Celsius.





































