Cu toate că nu sunt încă porţiuni de drum închise din cauza vremii, zăpada aşternându-se în tot judeţul, circulaţia este îngreunată pe mai multe drumuri judeţene din Argeş. Nu este singurul judeţ din ţară cu astfel de probleme, în aceeaşi situaţie aflându-se şi judeţe precum Hunedoara, Covasna, Ilfov, Dâmboviţa, Giurgiu, Gorj, Mehedinţi, Olt, Prahova, Vâlcea şi Teleorman.
Conform Centrului Infotrafic din Poliţia Română, după informaţiile de la primele ore ale zilei, nu sunt semnalate tronsoane de drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia întreruptă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile ori a unor accidente întâmplate în trafic.
Se circulă însă în condiţii de iarnă pe drumurile judeţene din Argeş. Pe unele artere rutiere stratul de zăpadă amestecat cu material antiderapant măsoară între unu şi trei centimetri.
Poliţiştii recomandă şoferilor ca înainte de a porni la drum să se intereseze cu privire la condiţiile de trafic pe traseul ce urmează să îl parcurgă. Este pus la dispoziţie numărul de telefon 9360, al Comandamentului Central de Iarnă.
Dacă merg pe drumuri acoperite cu gheaţă, zăpadă sau polei, şoferii sunt obligaţi să îşi echipeze maşinile cu anvelope de iarnă. În caz contrar, aceştia vor fi sancţionaţi cu sume cuprinse între 720 şi 1600 lei.





































