Cioacă, 15 ani și 8 luni pentru uciderea Elodiei Ghinescu

0
1189

Fostul polițist Cristian Cioacă a fost condamnat la 15 ani şi 8 luni de închisoare pentru uciderea, în 2007, a soţiei sale, Elodia Ghinescu. Acesta a fost condamnat definitiv, miercuri, de Curtea de Apel Piteşti, la 15 ani şi opt luni de închisoare pentru uciderea soţiei sale, pedeapsa fiind mai mică decât cea dată de Tribunalul Argeş, de 22 de ani de închisoare.

Avocata Elodia Ghinescu a dispărut în anul 2007, trupul său nefiind găsit nici până în prezent. Curtea de Apel Piteşti, care miercuri după amiază s-a pronunţat definitiv în acest dosar, a schimbat încadrarea juridică a faptei din ”omor” în ”lovituri cauzatoare de moarte”.

La ultima înfăţişare din acest dosar instanţa de judecată a pus în discuţie din oficiu schimbarea încadrării juridice în acest sens, iar în urmă cu aproape o lună, a avut loc ultima înfăţişare în procesul în care Cristian Cioacă a fost acuzat de omor. Procurorii care au instrumentat acest dosar au cerut pentru Cioacă pedeapsa maximă, de 25 de ani de detenţie, avocata familiei Ghinescu, Crina Radu, a solicitat schimbarea încadrării juridice din ”omor” în ”omor calificat prin cruzimi cu premeditare şi de interes material”, în timp ce instanţa a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice din ”omor” în ”lovituri cauzatoare de moarte” în cazul lui Cristian Cioacă.

LASA UN RASPUNS