Minorul de 16 ani, din București, fost prezentat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș în fața instanței, iar în baza probatoriului administrat până la acest moment, Tribunalul Argeș a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, ne informeaza Politia Arges.
Un scandal izbucnit între mai mulți adolescenți sâmbătă seara, a ajuns în atenția oamenilor legii după ce doi dintre ei au ajuns la spital. Unul avea o rană de 12 centimetri la antebraț, cel de-al doilea era înjunghiat în spate, iar lama cuțitului i-a atins plămânul. Încăierarea a avut loc pe strada Exercițiu între doi tineri piteșteni, ambii de 17 ani și trei bucureșteni, de 16 ani fiecare. Cele două tabere s-au întâlnit după ce între doi dintre ei avusese loc un conflict, iar după ceartă, și-au transmis mesaje de amenințare. Ca să-și demonstreze unii altora că nu se tem au stabilit întâlnirea în cadrul căreia s-a întâmplat cele relatate.
Unul dintre bucureșteni locuiește la rude în Pitești, dar și-a chemat în ajutor doi prieteni din București. Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Pitești au demarat o anchetă și au stabilit că a existat câte o victimă din fiecare tabără. Piteșteanul în vârstă de 17 ani, elev la un liceu din Pitești, a fost transporta la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru copii Maria Sklodowska Curie Bucureşti, fost Budimex. Medicii au stabilit că i-a fost pusă viața în pericol. Tocmai de aceea, cazul a intrat în atenția procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, iar pe numole minorului a fost dispusă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore sub acuzația de tentativă de omor. A fost prezentat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș în fața instanței, iar în baza probatoriului administrat până la acest moment, Tribunalul Argeș a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, ne informeaza Politia Arges.



































