Cazierul judiciar se va elibera și în formă electronică! Proiectul a fost adoptat de Camera Deputatilor

0
184

Cazierul judiciar se va elibera și în formă electronică! Proiectul a fost adoptat in Camera Deputatilor, anunta deputatul social democrat de Arges Simona Bucura Oprescu, astfel ca va merge spre promulgare.

Am adoptat în Camera Deputaților un proiect de lege prin care se introduce posibilitatea de eliberare a cazierului judiciar şi în formă electronică.
Noutatea adusă se referă la creşterea operativităţii în obţinerea certificatului de cazier judiciar, în sensul simplificării acestei proceduri.
Astfel, se prevede ca şi eliberarea cazierului, nu doar depunerea cererii de eliberare să fie făcută în formă electronică.
“La solicitarea persoanelor fizice sau juridice, în urma consemnării opţiunii în cererea-tip prevăzută la alin.(1) şi (2), certificatul de cazier judiciar se eliberează gratuit şi în formă electronică. Certificatele de cazier judiciar eliberate în formă electronică sunt semnate cu semnătură electronică calificată şi sunt asimilate înscrisurilor autentice. (…) În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin ordin comun al ministrului afacerilor interne şi al ministrului cercetării, inovării şi digitalizării, sunt stabilite procedurile pentru eliberarea în formă electronică a cazierului judiciar”, se arată în textul proiectului de lege.
Proiectul are ca obiect de reglementare completarea Legii 290/2004 privind cazierul judiciar. Proiectul merge la promulgare, Camera Deputaţilor fiind for decizional în acest caz.
Continuăm, așadar, digitalizarea și debirocratizarea instituțiilor publice în relația cu cetățenii!“, a explicat Bucura Oprescu.

LASA UN RASPUNS