Mandat de percheziție în Mioveni: tânăr reținut pentru agresiune, șantaj și amenințări.
În dimineața zilei de 11 martie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare și șantaj. Din cercetările efectuate a reieșit că, la data de 27 august 2025, în jurul orei 22:00, un tânăr de 23 de ani, din Mioveni, ar fi agresat fizic o minoră de 17 ani, lovind-o cu palmele și pumnii la nivelul feței și corpului, trăgând-o de păr și trântind-o la sol. Tot în aceeași zi, acesta ar fi șantajat persoana vătămată cu un material video compromițător, iar ulterior ar fi amenințat-o cu moartea, provocându-i o stare de teamă.
În baza probatoriului administrat, suspectul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind ulterior prezentat Parchetului de pe Judecătoria Pitești, care a dispus măsura controlului judiciar. Cercetările continuă sub coordonarea parchetului.
Acest caz face parte din acțiunea mai amplă desfășurată de polițiștii din Mioveni pe 11 martie 2026, care a implicat zeci de oameni ai legii în stradă, instituirea de filtre rutiere, legitimarea a sute de persoane și verificarea a numeroase autovehicule. În urma raziei, au fost descoperite mai multe infracțiuni, aplicate sancțiuni și puse în aplicare măsuri preventive împotriva celor implicați în fapte antisociale (detalii AICI: Razie de amploare în Mioveni – zeci de polițiști în stradă, percheziții și sancțiuni).




































