Anul acesta, Facultatea de Educație Fizică și Sport a Universității din Pitești este gazda Campionatului național universitar de atletism ce se va desfasura in perioada 16 – 17 mai 2015. Organizarea acestei competiții sportive oficiale s-a realizat în parteneriat cu Federația Sportului Școlar și Universitar, Federația Română de Atletism și Direcția de Sport și Tineret Argeș.
Evenimentul se bucură de prezența reprezentantului din partea Ministerului Educatiei, Dan Rădulescu, a lui Constantin Mihail din cadrul Federației Române de Atletism, de conducerea Universității din Pitești – Rector prof.univ.dr. Ionel Didea și Decan al F.E.F.S- prof.univ.dr. Liliana Mihăilescu, precum și de prezența directorului de concurs Cristian Otobîcu din cadrul Direcției de Sport și Tineret Argeș. În Campionatul național universitar 2015 sunt înscriși studenți atleți din 16 centre universitare din întreaga țară. Este un moment în care valoarea și experiența dăruită de antrenori studenților atleți se materializează.






































