Camatar retinut! Sechestru pe un autoturism marca Porsche

0
358

Un cămătar a fost reținut de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Piteşti fiind acuzat de sâvârşirea infracţiunilor de camătă, abuz de încredere, înşelăciune şi uz de fals. Piteșteanul în vârstă de 38 de ani a dat un împrumut, în valoare de 5.000 de euro, unei familii din comuna Merișani, anul trecut în perioada ianuarie-februarie. A pretins ca garanție un Mercedes a căreia valoare era cam de zece ori mai mult față de împrumutul acordat. Creditorii nu au putut să returneze banii la data stabilită. Atunci, piteșteanul le-a vândut mașina unei familii din București.

Pentru sâvârşirea faptei, bărbatul ar fi indus în eroare cumpărătorul cu privire la faptul că el este proprietarul autoturismului, folosind în scopul comercializării un contract de înstrăinare-dobândire a unui mijloc de transport întocmit în fals, respectiv având ștampila și semnătura organului fiscal de la locul de domiciliu al proprietarului, falsificate. În cursul lunii noiembrie 2020, autoturismul a fost identificat în municipiul București și ridicat, aflându-se în custodia poliției“, anunţă IPJ Argeş.

Luni, oamenii legii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și Serviciului Criminalistic Argeș, au efectuat o percheziție domiciliară în municipiul Pitești si au făcut percheziţii acasă la suspect. Au descoperit mai multe documente care pot fi probe în dosar.
Poliţiştii au ridicat şi un Porsche, în vederea instituirii măsurii sechestrului asigurator.
Astăzi a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Împotriva lui a fost luată măsura controlului judiciar.

Foto: Descriptiv

LASA UN RASPUNS