Barbat INCATUSAT si dus la sediul politiei, dupa ce a refuzat sa-si divulge datele de identitate!

0
973
Un control de rutină efectuat de polițiștii Secției 2 Pitești în timp ce se aflau în timpul unei acțiuni pe bulevardul Nicolae Bălcescu, i-a adus unui bărbat o amendă de 790 de lei. Asta după ce a fost încătușat și dus la sediul secției pentru a fi audiat după ce a refuzat să-și divulge datele de identitate la cererea oamenilor legii.
Incidentul a avut loc după miezul nopții de 9 spre 10 decembrie.  Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Pitești, au oprit în trafic un autoturism în care se aflau trei persoane. Atunci când oamenii legii au cerut ocupanților să prezinte actele, unul dintre ei a refuzat să ofere informații despre identitatea sa. A fost imobilizat și l-au condus la sediul poliției, unde a fost sancționat cu amenzi în valoare de 790 de lei, dintre care 500 de lei conform Legii 61/1991, pentru încălcarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială și 290 de lei, conform O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, potrivit IPJ Argeş.
Începând cu luna ianuarie a anului 2020, în cadrul pachetului legislativ menit să întărească autoritatea polițiștilor, au intrat în vigoare o serie de prevederi legale aduse de Legea nr. 192 din 2019, pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice. 
Aceasta modifică și completează Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, precum și Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române.
Astfel, prin Legea 192 din 2019, sunt publicate, în actul normativ, procedurile urmate de poliţişti la efectuarea activităţilor obişnuite, cum sunt cea de legitimare, control corporal, al bagajelor, al vehiculului, precum şi condiţiile de utilizare a forţei, a mijloacelor din dotare şi de conducere a unei persoane la sediul poliţiei.
Conform legii menționate, poliţistul este îndreptăţit să conducă o persoană la sediul poliţiei, atunci când:  
 a) în condiţiile art. 32 alin. (3), nu s-a putut stabili identitatea acesteia ori există motive verosimile pentru a bănui că identitatea declarată nu este reală sau documentele prezentate nu sunt veridice;  
 b) din cauza comportamentului, locului, momentului, circumstanţelor ori a bunurilor aflate asupra sa creează motive verosimile pentru a bănui că pregăteşte sau a comis o faptă ilegală;   
c) prin acţiunile sale periclitează viaţa, sănătatea sau integritatea corporală, a sa ori a altei persoane sau ordinea publică;  
 d) luarea unor măsuri legale, pe loc, ar putea crea un pericol pentru aceasta sau pentru ordinea publică.” a transmis IPJ Argeş în legătură cu acest incident.

LASA UN RASPUNS