Barbat in arest, acuzat de lipsire de libertate si talharie!

0
553

Un bărbat de 44 de ani, din comuna Sălătrucu, a ajuns în arest fiind acuzat de lipsire de libertate și tâlhărie calificată. Miercuri s-a întâlnit cu o cunoștință, o femeie din Curtea de Argeş. Între cei doi a avut loc o ceartă, în scara blocului unde locuiește acesta.

Bărbatul a prins-o de geacă și a băgat-o cu forța în mașină, apoi i-a smuls geanta cu bunuri, refuzând să i-o înapoieze. Victima a sunat la 112 și a reclamat totul. La scurt timp, suspectul s-a dus la sediul Poliției Curtea de Argeș și a predat poșeta, dar a susținut că o uitase femeia la el în mașină.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au continuat cercetările și au întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate și tâlhărie calificată și l-au reținut un bărbat. Ieri, barbatul (Gheorghe F.) a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propunere de luare a unei măsuri preventive, la rândul lor înaintând Judecătoriei Curtea de Argeș propunerea arestării preventive.

LASA UN RASPUNS