Experţii de la Ministerul Mediului, împreună cu cei de la World Wide Fund for Nature (WWFN), au stabilit că în judeţele Dâmboviţa, Argeş, Olt, Mehedinţi, Bacău şi Maramureş există cel mai mare risc de defrişări neautorizate. 27 de judeţe sunt încadrate în zona de risc, din care 21 în zona de cod roşu, care semnalează cel mai mare pericol, şi şase în zona de cod galben. În aceste zone sunt cele mai multe păduri neadministrate sau slab supravegheate, unde de la o zi la alta dispar copaci prin tăieri ilegale.
Se pare ca, in cateva luni, pădurile vor fi apărate de circa 550 de inspectori de la Garda Forestieră care vor avea în dotare, pe lângă uniforme speciale, şi pistol cu bile şi baston cu electroşocuri, la fel ca şi inspectorii de la Antifraudă de la ANAF. Inspectorii de la Garda Forestieră vor avea la dispoziţie pentru deplasare maşini de teren cu girofar.
“Emitem HG cu regulamentul de funcţionare pentru Garda Forestieră, urmând ca apoi să scoatem posturile la concurs. Pregătim HG-ul pentru şedinţa de guvern de mâine (miercuri). Avem de luat nişte avize de la Ministerul Finanţelor şi de la Ministerul Justiţiei, sperăm să le luăm astfel încât să avem apoi votul final pe acest HG. Dacă nu, cu siguranţă intră săptămâna viitoare”, a declarat pentru, Gandul.info, Graţiela Gavrilescu.
Garda Forestieră va avea 645 de posturi, din care 545 de posturi de personal silvic cu atribuţii de control. Salariile vor fi pe măsura resposabilităţii. Salariul unui inspector debutant va porni de la 2.000 de lei, iar cei cu experienţă vor câştiga aproape 5.000 de lei.
“Garda Forestieră va avea un rol foarte important, să impiedice toate tăierile ilegale. S-au făcut foarte multe tăieri ilegale. 8,8 milioane de metri cubi de lemn din tăieri ilegale pe an este foarte mult”, spune ministrul Mediului.
Inspectorii de la Garda Forestieră vor avea însă o misiune imposibilă, pentru că vor avea de supravegheat, fiecare, circa 12.000 de hectare. Şefa de la Mediu este însă optimistă.
“Dacă controlezi cum scrie la carte, conform Codului Silvic, cu certitudine te descurci, ţinând cont că există şi Radarul Pădurii. Oricum (Garda Forestieră n.n.) e un pas important, pentru care noi ne-am luptat”, a mai declarat pentru gândul Graţiela Gavrilescu.
Garda Forestieră se formează prin transformarea fostelor Inspectorate Tehnice Silvice Teritoriale.
Cele nouă comisariate de regim silvic şi vânătoare se vor transorma în nouă Gărzi Forestiere, noile structuri urmând să preia personalul şi patrimoniul comisariatelor, cu posibilitatea suplimentării posturilor, se arăta într-o ordonanţă de urgenţă aprobată, în 30 iunie, de Guvern.
SURSA: Gandul.info




































