În 26 de judeţe ale ţării exporturile sunt mai mari decât importurile, în timp ce 16 judeţe înregistrează deficit în comerţul internaţional de bunuri, arată o analiză realizată de ZF pe baza analizelor Institului Național de Statistică pe anul 2016.
Balanţe pozitive au zonele cu industrie puternică, în special cele cu industrie auto – Timiş, Sibiu, Olt şi Alba, în timp ce Bucureştiul are un deficit de aproape 11 miliarde de euro anul trecut, în condiţiile în care marile companii din comerţ sunt înregistrate aici.
Bucureştiul şi Ilfovul au avut împreună un sold negativ în comerţul internaţional de bunuri de peste 14 mld. euro anul trecut.
Judeţul Argeş, unde se află fabrica Dacia, cea mai mare companie din România, a avut anul trecut cel mai mare excedent comercial din cele 42 de judeţe ale ţării şi este singurul din ţară unde soldul dintre exporturi şi importuri trece de un miliard de euro.
Județul Argeş a avut cel mai mare excedent comercial în 2016 (1,5 mld. euro), iar Bucureştiul cel mai mare deficit comercial (10,8 mld. euro) în acelaşi an.
Primii zece exportatori din Argeş sunt exclusiv companii din sectorul auto, respectiv Dacia şi furnizori precum Johnson Controls, Leoni sau Lisa Draxlmaier. Top zece importatori din Argeş arată prezenţa aceloraşi companii.
sursă: ZF