Dacia recheamă în service peste 13.000 de autovehicule. Defecțiunea posibilă se referă la airbag-ul șoferului.
Dacia lansează o amplă acțiune de rechemare pentru modelul Logan (generația a doua), dar și pentru Dokker și Lodgy.
Potrivit Profit.ro, proprietarii Dacia Logan 2 vor primi o înștiințare din parte constructorului de la Mioveni în vederea unei rechemări în service, astfel încât să se poată programa la cea mai apropiat dealer. “În situații excepționale în care este necesară declanșarea airbag-ului, există riscul ca acesta să funcționeze în mod necorespunzător”, se arată în documentul oficial. Durata operațiunii de înlocuire a airbagului a fost estimată de distribuitorul oficial al Dacia, Renault Commercial Roumanie, la 50 de minute.