Alegeri 27 iunie. Simona Bucura Oprescu: “La Aninoasa, candidatul PSD a obținut 50% din voturi, iar la Rociu 72,87%”

0
521

Luni, 28 iunie, a avut loc o nouă conferință de presă a PSD Argeș, aceasta fiind susținută de către deputații Simona Bucura-Oprescu, secretar executiv al organizației județene, Nicolae Pavelescu și Remus Mihalcea, coordonatori ai campaniei electorale de la Rociu și Aninoasa în cadrul alegerilor locale parțiale de ieri.

În urma alegerilor din 27 iunie, avem doi noi primari PSD: Marius Nicolae Manole la Aninoasa și Victor Mihai Bălășoiu la Rociu. Rezultatele sunt foarte bune. La Aninoasa, candidatul PSD a obținut 50% din voturi, iar la Rociu 72,87%. Candidații noștri sunt oameni buni și vor fi primari buni și competenți pentru localitățile lor. Le mulțumim tuturor cetățenilor care i-au ales pe Marius Nicolae Manole și pe Victor Mihai Bălășoiu!”, a declarat deputatul Simona Bucura-Oprescu.

A fost o campanie destul de dificilă. Pe de-o parte, au fost doar două săptămâni. Pe de alta, condițiile climaterice nu au fost cele mai bune – ba foarte cald, ba ploi abundente. Mulțumesc echipei PSD Argeș, fostului primar și viceprimarului de la Aninoasa, dar și multor alți colegi pentru sprijinul pe care ni l-au acordat. Domnul Marius Manole (foto interior) este un om tânăr și va duce la bun sfârșit proiectele începute, dar va face și altele noi. Este primarul de care avea nevoie Aninoasa!”, a spus deputatul Remus Mihalcea.

Rezultatele sunt rodul muncii unei echipe. La Rociu, tinerețea, aplombul și devotamentul lui Victor (foto interior) pentru localitatea sa l-au pus în poziția de câștigător. Viitorul îl obligă față de cei care l-au ales. Din păcate, în campanie ne-am bătut și cu autoritățile statului. Oare de ce a fost nevoie să fie dislocate forțe de ordine atât de numeroase? Este un lucru urât. Într-o democrație ideile, principiile și popularitatea trebuie să fie cele care dau câștigul”, a conchis deputatul Nicolae Pavelescu.

LASA UN RASPUNS